Skip Navigation LinksPrima pagina > Stiri arhivate >

16 august, ultima zi pentru plata impozitului pe spectacole
13.08.2013

 Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează persoanele fizice sau juridice care organizează manifestări artistice, competiţii sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, că impozitul pe spectacole se achită lunar până la data de 15 ale lunii următoare celei în care se organizează spectacolul.

 

Având în vedere faptul că, ultima zi de plată se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, când serviciul este suspendat, termenul scadent se prelungeşte până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. În consecinţă, termenul scadent va fi prelungit până la data de 16 august 2013.

 

Acest tip de impozit se plăteşte lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, organizatorii având obligaţia ca până la aceeaşi dată să depună şi formularul privind „Declaraţie/decont de impunere privind activităţile artistice şi distractive de videotecă/discotecă“ sau „Decont lunar pentru stabilirea impozitului pe spectacole“, la care se vor anexa, cartea de identitate a delegatului/împuternicitului în original şi copie şi delegaţia/împuternicirea în original şi copie.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor, iar pentru activităţile artistice şi distractive care au loc într-o videotecă sau discotecă, în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară activitatea. Acest impozit nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare.

 

Depunerea peste termen, nedepunerea declaraţiilor, precum şi încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole se sancţionează cu amendă contravenţională.

Program de lucru cu publicul


Luni, Marti, Miercuri, Vineri /  8:30 - 16:30
Joi /  8:30 - 18:30
Sambata, Duminica /  Inchis