Skip Navigation LinksPrima pagina > Stiri arhivate >

Campanie de verificare a taxei de promovare
25.06.2015

 Incepand cu data de 25 iunie 2015, inspectorii din cadrul Serviciului Public de Impozite si Taxe Constanta, efectueaza controale pe teren cu privire la modul de declarare si achitare a taxei de promovare a turismului in statiunea Mamaia si Sat Vacanta.

 

Mentionam ca 01 iunie 2015 a fost ultima zi pentru depunerea declaratiilor aferente anului 2015 si de plata a taxei sus-mentionate de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, intreprinderile familiale si persoanele juridice, care desfasoara activitate economica in statiunea Mamaia si Sat Vacanta.

 

Operatorii economici care incep desfasurarea activitatilor economice, sau cei care obtin/vizeaza autorizatia de functionare/avizul program functionare sau autorizatia pentru ocuparea temporara a domeniului public dupa aceasta data, au obligatia sa depuna o declaratie in termen de 30 de zile de la data inceperii activitatii sau a obtinerii documentelor de autorizare.

 

De asemenea, contribuabililor verificati li se va aminti si ca 01 iulie 2015 este termenul scadent pentru declararea, respectiv plata taxei pentru spatii verzi si a taxei pentru cresterea gradului de liniste si siguranta in statiunea Mamaia si Sat Vacanta.

 

Constituie contraventii depunerea peste termen a declaratiilor, nedepunerea declaratiilor, depunerea declaratiilor cu informatii eronate, nedeclararea in termen de 30 de zile a modificarilor intervenite care conduc la recalcularea taxei si se sanctioneaza cu amenda de la 279 lei la 696 lei, in cazul persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale, si cu amenda de la 1.116 lei la 2.500 lei, in cazul persoanelor juridice.

Program de lucru cu publicul


Luni, Marti, Miercuri, Vineri /  8:30 - 16:30
Joi /  8:30 - 18:30
Sambata, Duminica /  Inchis