Sunt
Persoana Fizica
Sunt
P. F.
P. J.
Sunt
Persoana Juridica
Sunt
P. J.
P. F.

Racordarea constructiilor la sistemul de incalzire cu gaze naturale, anuntata la agentiile fiscale


 Proprietarii constructiilor de locuit care, pe parcursul unui an fiscal, incheie contracte pentru furnizarea gazelor naturale cu SC Congaz, in vederea incalzirii locuintei, sunt obligati sa depuna in termen de 30 de zile, la ghiseele agentiilor fiscale, declaratii de impunere rectificative. Aceasta obligativitate, prevazuta la art. 251 din Codul fiscal, revine acelor proprietari de case, vile si/sau apartamente care, pana la data dotarii imobilului cu instalatii de incalzire, beneficiau de celelalte trei tipuri de utilitati, respectiv apa, canalizare si electricitate.

 

Precizam ca, in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 si H.G. nr. 44/2004, impozitul pe cladirile dotate cumulativ cu cele patru tipuri de instalatii este mai mare decat cea a imobilelor fara utilitati. Valoarea impozabila prevazuta de Codul fiscal pentru o cladire cu pereti din beton, dotata cu cele patru tipuri de instalatii, este de 797 lei/metru patrat, iar pentru cea fara instalatii este de 473 lei/ metru patrat.

 

Declaratiile fiscale rectificative si documentele doveditoare pot fi remise agentiilor fiscale prin scrisori recomandate, in termenul legal de 30 de zile, calculat pana la data postei. Formularul tipizat si adresa agentiei fiscale se gasesc pe site-ul institutiei: www.spit-ct.ro. Tot pe site-ul institutiei, contribuabilii se pot informa si in privinta arondarii proprietatii lor la agentiile fiscale.

 

Mentionam ca, depasirea termenului legal pentru depunerea declaratiei fiscale, precum si completarea formularelor cu informatii eronate se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 500 lei, cu posibilitatea achitarii a jumatate din minim, conform Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor.

 

Click to listen highlighted text!