Cum puteti verifica stadiul cererilor depuse la SPIT
Prin simpla accesare a site-ului www.spit-ct.ro, sectiunea “Servicii online/Afla unde este cererea ta”, cetatenii au posibilitatea verificarii stadiului documentelor inregistrate in institutie, introducand datele inscrise pe bonul primit la depunerea cererii in agentia fiscala, respectiv numarul, data de inregistrare si cheia de control.
Cheia de control asigura confidentialitatea datelor si impiedica alte persoane sa afle intamplator informatii despre documentele depuse. In cazul in care este pierdut bonul cu datele de inregistrare, acestea vor fi furnizate de catre inspectorii agentiilor fiscale numai in baza actelor de identitate ale persoanei care a depus cererea.
Prin implementarea acestei masuri managementul institutiei urmareste cresterea gradului de informare al contribuabililor prin limitarea la maxim a timpului alocat in acest scop.