Sunt
Persoana Fizica
Sunt
P. F.
P. J.
Sunt
Persoana Juridica
Sunt
P. J.
P. F.

Facilități fiscale pentru persoanele fizice și juridice


Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020,  că până la data de 31 ianuarie 2022, inclusiv, pot beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere) aferente obligațiilor fiscale principale restante.

 

Pentru a beneficia de facilitate, contribuabilii trebuie să parcurgă următoarele etape:

– să achite toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

– să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;

– să depună o cerere de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022.

 

Pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii, debitorii pot depune o notificare cu privire la intenția lor și pot achita sumele restante inclusiv eșalonat, până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022.

 

Cererile și notificările pot fi trimise prin e-mail sau prin poștă la următoarele agenții fiscale:

– Agenția fiscală nr.1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, ag1@spit-ct.ro;

– Agenția fiscală nr.2, Strada Nicolae Grindeanu nr.66, ag2@spit-ct.ro;

– Agenția fiscală nr.3, Strada Sulmona nr.22, ag3@spit-ct.ro;

– Agenția fiscală nr.4, Strada Badea Cârțan nr.3, e-mail: ag4@spit-ct.ro;

– Agenția fiscală nr.5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr.116C (City Park Mall), ag5@spit-ct.ro;

– Agenția fiscală nr. 6, Bd. Tomis nr.112, e-mail: ag6@spit-ct.ro.

 

Menționăm că documentele pot fi depuse și la ghișeele instituției doar de către persoanele care:

– fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore;

– se află în perioada cuprinsă între a-15-a și a-180-a zi ulterioară confirmării cu virusul Sars-CoV-2.

Click to listen highlighted text!