Concurs pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante (2 funcţii) din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, judeţul Constanţa organizat în baza art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
În conformitate cu prevederile art. 618 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local organizează la sediul instituţiei din bd. Tomis nr. 112, Constanţa, concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcții publice de execuție vacante de:
– inspector, clasa I, grad superior, ID 278189 – serviciul Agenția Fiscală nr. 2;
– inspector, clasa I, grad debutant, ID 278165 – biroul Managementul Fizic al Documentelor.
Durata timpului de muncă: durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Calendarul de desfășurare a concursului:
- proba scrisă în data de 15.06.2021, ora 10.00;
- proba interviu în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, doar acei candidați care au obținut la proba scrisă minim 50 puncte;
– inspector, clasa I, grad superior, ID 278189 – serviciul Agenția Fiscală nr. 2
a) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei funcţii publice, conform art. 465 alin. (1) lit. a-d, e (este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică, prin prezentarea unei adeverințe eliberată de către medicul de familie, prin care să se atestă starea de sănătate) și f-k din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
c) minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
d) să deţină cunoștințe de operare pe calculator – nivel mediu, dovedite cu documente care să ateste deținerea competențelor solicitate.
– inspector, clasa I, grad debutant, ID 278165 – biroul Managementul Fizic al Documentelor;
a) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) să îndeplinească condiţiile de ocupare a unei funcţii publice, conform art. 465 alin. (1) lit. a-d, lit. e (este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică, prin prezentarea unei adeverințe eliberată de către medicul de familie, prin care să se atestă starea de sănătate) și f-k din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
c) fără vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
d) să deţină cunoștințe de operare pe calculator – nivel mediu, dovedite cu documente care să ateste deținerea competențelor solicitate.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, bd. Tomis nr. 112, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 13.05.2021 – 02.06.2021, data afișării anunțului este 13.05.2021.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele documente:
- Formularul de inscriere prevăzut în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 611/2008;
- curriculum vitae, modelul comun european;
- copia actului de identitate;
- copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor acte care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
- copia carnetului de muncă și a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;*
Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
- copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
- cazierul judiciar;
- declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
- certificat de căsătorie (dacă este cazul)
Copiile actelor mai sus menționate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Formularul de înscriere la concurs se pune la dispoziţie candidaţilor, din oficiu, astfel:
– de către secretarul comisiei de concurs la sediul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, bd. Tomis nr. 112.
– accesând pagina de internet a instituției: www.spit-ct.ro secțiunea Despre institutie – „Cariera”.
Bibliografia/tematica și atributiile stabilite in fisa postului se anexează la prezentul anunţ.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local şi la secretarul comisiei de concurs, Pîrleală Andra – Daniela, inspector, telefon: 0241/488564, e-mail: sru@spit-ct.ro.
Rezultate